118 ANI DE LA NASTEREA COMPOZITORULUI ION DUMITRESCU

 Compozitor.ION DUMITRESCU (1913-1996)

COMPOZITORUL ION DUMITRESCU
(20.V 1913 (Otesani – Valcea) – 6. IX 1996 (Bucuresti)

Compozitor si profesor Ion Dumitrescu a inceput studiile muzicale la Seminarul din Ramnicu Valcea (1925 – 1933), cu Alecu Popescu (muzica) vocala, Emil Stefanescu (vioara), Ion Mardare (psaltichie), continuandu-le la Conservatorul Bucuresti (1933 – 1940), cu Faust Nicolescu (teorie – solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie – contrapunct), Mihail Jora (contrapunct – fuga), Dimitrie Cuclin (forme muzicale, estetica, compozitie), Constantin Brailoiu (istoria muzicii, folclor), George Breazul (enciclopedia si pedagogia muzicii), Ionel Perlea (dirijat orchestra), Silvio Florescu (vioara, viola).

S-a perfectionat cu Mihail Jora (compozitie). Profesor de muzica la Liceul “Gheorghe Lazar”, “Sfantul Gheorghe” si “Matei Basarab” din Bucuresti (1938 – 1940), profesor de teorie – solfegiu la Academia de Muzica Religioasa din Bucuresti (1939 – 1940); dirijor si compozitor la Teatrul National din Bucuresti (1940 – 1947); profesor de armonie la Liceul Militar Muzical din Bucuresti (1940 – 1944), profesor de teorie – solfegiu (1944-1948), armonie (1948 – 1979), decan la Facultatea de Compozitie (1951 – 1952) si profesor sef de catedra – armonie, contrapunct – forme – compozitie (1956 – 1979) la Conservatorul Bucuresti, profesor de teorie – solfegiu si armonie la Conservatorul de Jazz din Bucuresti (1946 – 1947). Secretar (1954 – 1956), prim secretar (1956 – 1963) si presedinte (1963 – 1977) la Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania.

A scris eseuri; studii, articole, cronici in “Muzica”, Studii de Muzicologie, “Enesciana”, “Contemporanul”, “Scanteia”, “Romania Literara” “Revue Roumaine”, “Drum Nou” (Brasov) etc.

A facut parte din jurii nationale si internationale de concursuri muzicale (Bucuresti – 1958,1961, 1964, 1967, 1970, 1973, 1976, Paris – 1971, Versailles – 1972).

A sustinut prelegeri, conferinte, concerte – lectie, comunicari stiintifice, emisiuni de radio si televiziune. A cules, a notat si a prelucrat folclor.

A facut parte din numeroase consilii artistice si stiintifice, comisii de invatamant artistic superior, comitete de indrumare artistica, colegii redactionale.

A desfasurat o sustinuta si multilaterala activitate de organizare a Uniunii Compozitorilor si filialelor din tara a Editurii Muzicale si Tipografiei Muzicale din Bucuresti, a Magazinului Muzica din Bucuresti a atelierului de Grafica Muzicala etc.

A fost distins cu Premiul de compozitie “Paul Ciuntu” (1940), Premiul de Stat (1949, 1954), a primit titlul de Maestru Emerit al Artei (1954), Premiul Academiei Romane (1957), Ordinul Meritul Cultural (1966), titlul de Profesor Universitar Emerit (!970), Ordinul Steaua R. S. Romania cls. I (1973), titlul de membru corespondent la “Institut de France” – “Academie de Beaux Arts” din Paris (1977) si al “Academiei Tiberina” din Roma (1981), Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania.

In domeniul compozitiei, Ion Dumitrescu a avut o activitate impresionanta, abordand aproape toate genurile, de la muzica de teatru (“Hamlet”, “Noaptea Regilor” , “Regele Lear”- W. Shakespeare; “Vlaicu Voda” – A. Davila; “Lucretia Borgia” – V. Hugo; “Madame Bovary” – G. Flaubert – Gaston Baty; “Asta seara se joaca fara piesa” -L . Pirandello; “Don Juan”, Burghezul gentilom”, “Scoala femeilor” – Molierre; “Cezar si Cleopatra” – G. B. Show; “Mincinosul” – Goldoni; “”Unchiasul Saracila ” – Macedonski; “Corsarul ” – M. Achard; “Ifigenia in Taurida” – Goethe; “Don Carlos” – F. Schiller; “Coana Chirita” – T. Musatescu; “Luceafarul ” – M. Eminescu; “Oedip Rege” – Sofocle; etc); muzica simfonica (vor fi enumerate in ordinea in care au fost scrise): Suita nr. 1 pentru orchestra, Suita nr. 2 pentru orchestra, doua piese pentru orchestra: cantec si dans; Poem pentru violoncel si orchestra, Suita nr. 3 pentru orchestra, Simfonia I in Fa major, Preludiu Simfonic, Concert pentru orchestra de coarde, Suita Simfonica “Muntele Retezat” (1956), Simfonietta in Re major.

Muzica de film: “Gradinile Capitalei” (1942 – regia Paul Calinescu), “Padurea Indragostitilor” (1947 – regia Jean Mihail), “In sat la noi” (1953 – regia Victor Iliu), “Nepotii gornistului” (1953 – regia Dinu Negreanu), “Brigada lui Ionut” (1954 – regia Jean Mihail), “Desfasurarea” (1955 – regia Paul Calinescu), “Muntele Retezat” (1956 – regia Paul Calinescu).

Muzica de camera: Sonata in La major pentru pian, Suita in stil vechi pentru viola si pian, Sonatina pentru pian, Doua piese pentru pian (Ursul, Caprita), Cvartet de coarde nr. 1 in Do major.

Muzica corala: “Maracinul ” pentru cor mixt, “Cantece si coruri”, “Cantece pentru pionieri si scolari”, Cantec de excursie”, “Cantece pentru copii” pentru voci egale. 
bibliotecar, Lucretiu Prunel-Barabulescu                                          20 mai 2021

· 

10 mai 1881 - Primul Consiliu de Coroana din istoria Romaniei.

Odată cu venirea prințului Carol la conducerea Principatelor Unite, următoarea dorință a românilor era aceea de a dobândi independența. Această dorință s-a văzut în anul încoronării prințului Carol, 1866, când a fost adoptată prima constituție din istoria țării, care omitea intenționat statutul țării față de Imperiul Otoman. Prin aceasta s-a lăsat impresia, în mediul politic românesc, că principala direcție de urmat era aceea de obținere a independenței.

Elita politică românească era dominată de două idei ce priveau calea de obținere a independenței: unii doreau obținerea neatârnării pe cale diplomatică (idee propagată mai ales de conservatori), alții vedeau războiul ca fiind singura cale de dobândire a independenței (opinie a liberalilor).

Momentul favorabil ce a deschis problema independenței a fost răscoala antiotomană din Bosnia și Herțegovina din vara lui 1875, urmată de războiul Serbiei și Muntenegrului din anul următor împotriva Porții. Aceste probleme au deschis apetitul națiunilor subjugate de otomani de a ieși de sub dominație străină.

În fața acestei situații, domnul Carol I i-a înlocuit de la guvernare pe conservatori cu liberali. S-a discutat foarte intens problema statutului României față de conflictul din Balcani. Se vorbea despre relația României cu Rusia, pe de o parte și cu Imperiul Otoman, pe de altă parte. S-a adus în discuție chiar și relația României cu Imperiul Austro-Ungar.

În septembrie 1876, Ion Brătianu s-a văzut cu cancelarul Gorceakov și țarul Alexandru al II-lea la Livadia, în Crimeea, unde au discutat problema războiului ruso-turc. S-a concluzionat că acest conflict devenea inevitabil, iar o convenție româno-rusă era benefică pentru români.

Oamenii politici au luat contact și cu Occidentul în problema noului război ruso-turc. Aceștia au ajuns atât la Viena, cât și în Germania, la Otto von Bismarck, pentru a cere sfaturi. Ambele părți au oferit un răspuns ambiguu, lăsând să se înțeleagă că Principatele trebuiau să se descurce singure.

Văzând că politicienii români nu au găsit o cheie a rezolvării, Carol I a luat atitudine și a numit diferite persoane mai dinamice în fruntea anumitor ministere. A convocat primul Consiliu de Coroană din istorie, la data de 2 aprilie 1877, la Palatul din București. Toți cei invitați au fost șefi de guvern. Printre aceștia îi amintim pe Constantin Bosianu, Manolache Costache Epureanu, Dimitrie Ghica, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica și Alexandru G. Golescu

Deși nu s-a ajuns la niciun consens, până la urmă convenția româno-rusă a fost semnată la 4 aprilie 1877, care prevedea trecerea trupelor rusești pe un traseu prestabilit pe teritoriul României, respectând integritatea teritorială a țării, cheltuielile de transport fiind suportate de guvernul rus.

După ce otomanii au început să bombardeze orașele românești din stânga Dunării, România a intrat în război, reușind într-un final să izbutească. În urma acestui conflict, România a reușit să-și dobândească independența prin Tratatul de pace de la Berlin (1 iulie 1878), condiționată de modificarea articolului 7 din Constituție, care privea acordarea cetățeniei numai creștinilor (îi excludea astfel pe evrei). Totodată România primea Dobrogea, împreună cu Delta Dunării și insula Șerpilor, retrocedând județele din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) Rusiei.

Imediat după obținerea neatârnării, la 14 martie 1881, România se proclamă regat, iar Carol I primește titlul de Rege al României. Încoronarea a avut loc la 10 mai 1881, suveranului fiindu-i înmânată o coroană făcută din oțelul unui tun cucerit de la turci în războiul din 1877-1878.

Războiul de independență
Sursa imaginii: aici